ANUNȚUL surprinzător al uneia dintre cele mai cunoscute prezentatoare TV din România. Nimeni nu s-a așteptat la această DECIZIE

Eugenia Vodă, realizatoare și prezentatoare a emisiunii „Profesioniștii”, de la televiziunea națională, a lansat astăzi o scrisoare deschisă, adresată Consiliului Național al Audiovizualului. „O puteți înregistra și ca o plângere deschisă”, scrie cunoscuta jurnalistă, care cere astfel membrilor CNA „stoparea imediată și totală a reclamelor legate de Roșia Montană, care au invadat audiovizualul românesc”.

În scrisoarea intitulată De ce e bun pentru România un Lac Otrăvit, mai mare decât Monaco, Eugenia Vodă scrie că subiectul Roșia Montană – în ciuda interesului său național – nu „a încăput” până în prezent pe ordinea de zi a niciunei ședințe a Consiliului, deși pe adresa forului au ajuns „în jur de 2.000 de plângeri, sesizări și reclamații”.

Jurnalista susține că reclamele prezentate contravin dispozițiilor legale privind informarea corectă a publicului și face o comparație cu reclamele la medicamentele care se eliberează fără rețetă: „(*n.r. la reclamele privind medicamentele) privitorul e avertizat obligatoriu: „Citiți cu atenție prospectul”. Pe cînd la reclamele așa-zisului „minerit modern”, nu! El e „BUN PENTRU ROMÂNIA”, se repetă în diverse feluri, pe mai toate canalele, în neștire, însoțit de somația „Spune Da mineritului!”, ca într-un fel de referendum privat, al unui stat în stat! Iar pe internet, de mii de ori, pe orice ai da click, orice ai căuta – un film, un autor, un bilet de avion, o rețetă de bucătărie, orice -, ți se înfige în ochi, zbang!, „Spune Da mineritului!”… Într-un fel, e de înțeles: pe seceta asta, nici banii RMGC nu au miros. Și totuși, cînd e vorba de un subiect care a răvășit România, și care e încă în dezbatere națională, nu credeți că ați putea găsi modalitatea legală de a stopa tot acest veritabil dezmăț publicitar, generator de confuzie?”, scrie Eugenia Vodă.

Jurnalista amintește și de un alt moment, în 2009, când o a fost interzisă o campanie publicitară RMGC, pentru că vehicula sume inexacte. ” Vi se pare că enunțul „bun pentru România” e mai puțin inexact decît o simplă cifră? Vi se pare că, de la acea campanie care – o spunea atunci o voce a CNA-ului – „dezinformează și manipulează, spune mari neadevăruri”, s-a schimbat ceva? Aceste noi reclame contravin Codului de practică în publicitate ( art 1.3, potrivit căruia „comunicarea trebuie să evite orice afirmație sau reprezentare care ar putea înșela consumatorii, inclusiv prin omisiune, sugerare, ambiguitate ori exagerare”; sau art. 5.1, potrivit căruia „anunțatorul trebuie să fie în măsură să probeze veridicitatea datelor, descrierilor, afirmațiilor folosite în comunicare”). Toată această campanie încalcă și art.114 din Decizia nr 187 privind Codul de reglemetare a conținutului audiovizual (nu mai invoc și alte articole, pentru că, desigur, CNA-ul ar putea găsi rapid argumentația juridică pentru o hotărîre dreaptă, cu condiția să vrea!). Și, pentru credibilitatea instituției dumneavoastră în ochii opiniei publice, ar fi bine să vrea! Cred că CNA-ul ar trebui să merite să fie perceput nu ca o sumă de funcționari care distribuie licențe și sancțiuni, mereu atenți la recomandările celor care i-au recomandat acolo, și cu atît mai puțin ca un spațiu al unor sinecuri, ci ca un for intelectual, al unor conștiințe independente”, se arată în scrisoare.

Mai jos, redăm integral „plângerea deschisă” adresată de Eugenia Vodă Consiliului Național al Audiovizualului

Scrisoare deschisă către Consiliul Național al Audiovizualului

De ce e „bun pentru România” un Lac Otrăvit, mai mare decît Monaco?

Am citit că pe marginea subiectului Rosia Montană s-au strîns la CNA, în ultimele luni, în jur de 2000 (două mii!) de „sesizări, plîngeri, reclamații”. Și totuși, incredibil, acest subiect major, de interes național, nu a încăput pînă acum pe ordinea de zi a nici unei ședințe a dumneavoastră. Prin prezenta scrisoare deschisă – pe care o puteți înregistra și ca pe o „plîngere deschisă” – solicit membrilor CNA stoparea imediată și totală a reclamelor legate de Roșia Montană, care au invadat audiovizualul românesc.

Aceste reclame contravin dispozițiilor legale privind informarea corectă a publicului. Pînă și la reclamele unor medicamente care se eliberează fără rețetă, privitorul e avertizat obligatoriu: „Citiți cu atenție prospectul”. Pe cînd la reclamele așa-zisului „minerit modern”, nu! El e „BUN PENTRU ROMÂNIA”, se repetă în diverse feluri, pe mai toate canalele, în neștire, însoțit de somația „Spune Da mineritului!”, ca într-un fel de referendum privat, al unui stat în stat! Iar pe internet, de mii de ori, pe orice ai da click, orice ai căuta – un film, un autor, un bilet de avion, o rețetă de bucătărie, orice -, ți se înfige în ochi, zbang!, „Spune Da mineritului!”… Într-un fel, e de înțeles: pe seceta asta, nici banii RMGC nu au miros. Și totuși, cînd e vorba de un subiect care a răvășit România, și care e încă în dezbatere națională, nu credeți că ați putea găsi modalitatea legală de a stopa tot acest veritabil dezmăț publicitar, generator de confuzie?

Am văzut, în arhiva CNA-ului, că în 2009, după multiple tergiversări, a fost interzisă o campanie publicitară RMGC, pe aceeași temă, pentru că vehicula sume inexacte (cu care ni se povestea, în reclame, cîte și mai cîte am fi putut noi face!). Vi se pare că enunțul „bun pentru România” e mai puțin inexact decît o simplă cifră? Vi se pare că, de la acea campanie care – o spunea atunci o voce a CNA-ului – „dezinformează și manipulează, spune mari neadevăruri”, s-a schimbat ceva? Aceste noi reclame contravin Codului de practică în publicitate ( art 1.3, potrivit căruia „comunicarea trebuie să evite orice afirmație sau reprezentare care ar putea înșela consumatorii, inclusiv prin omisiune, sugerare, ambiguitate ori exagerare”; sau art. 5.1, potrivit căruia „anunțatorul trebuie să fie în măsură să probeze veridicitatea datelor, descrierilor, afirmațiilor folosite în comunicare”). Toată această campanie încalcă și art.114 din Decizia nr 187 privind Codul de reglemetare a conținutului audiovizual (nu mai invoc și alte articole, pentru că, desigur, CNA-ul ar putea găsi rapid argumentația juridică pentru o hotărîre dreaptă, cu condiția să vrea!). Și, pentru credibilitatea instituției dumneavoastră în ochii opiniei publice, ar fi bine să vrea! Cred că CNA-ul ar trebui să merite să fie perceput nu ca o sumă de funcționari care distribuie licențe și sancțiuni, mereu atenți la recomandările celor care i-au recomandat acolo, și cu atît mai puțin ca un spațiu al unor sinecuri, ci ca un for intelectual, al unor conștiințe independente, arse de dorul sănătății audiovizualului românesc…

Se știe, un bun mercenar al publicității poate face credibil absolut orice mesaj; el poate să ne convingă și de raportul dintre fericire și soda caustică, și de efectul razelor de lună asupra galoșilor de gumă; nu degeaba a avut atîta succes titlul: „Nu-i spuneți mamei mele că lucrez în publicitate, ea crede că sunt pianist într-un bordel!”… „Bun pentru România”? De ce am crede niște oameni de pe stradă, culeși din toată țara, cu orașul scris pe ecran, care ne spun, implicit și explicit, că proiectul „e bun”, și nu am crede, în schimb, PROFESIONIȘTII acestei țări (geologi, chimiști, economiști, arhitecți) care ne spun – e drept că mult mai rar, și nu în spațiile publicitare – că NU e deloc bun?! Printre altele, toată această lungă poveste, „Roșia Montană”, e un exemplu de umilire publică a profesioniștilor, care nu au un cuvînt hotărîtor și limede de spus, acoperiți fiind de hărmălaia politicienilor și de tradiționalele cozi de topor.

În economie, ca și în medicină, primul principiu care ar trebui să funcționeze ar fi: în primul rînd să nu faci rău. Dacă românul neinformat ar citi „prospectul” s-ar îngrozi: cine ar mai lua un medicament dacă ar afla că, la capătul unui tratament paliativ, s-ar trezi, în proporție de 100%, cu o uriașă tumoră malignă pe față? Și ce altceva decît o tumoră pe fața României ar fi acel lac otrăvit uriaș, mai mare decît Monaco, rămas în Apuseni în urma exploatării?

Cu siguranță că nu poți fi decît solidar cu minerii din Roșia Montană și cu problema de fond: ei au dreptul la muncă și dreptul la demnitate, la fel cum au – sau ar trebui să aibă – și oamenii din Delta Dunării, și din Bucovina, și de oriunde din România. Dar acești „roșieni”, aflați în epicentrul unei situații conflictuale, sunt azi în situația de a nu mai vedea pădurea din cauza copacilor. Dacă ar citi cu atenție „prospectul”, și dacă l-ar înțelege la dimensiunile lui de perspectivă, acești oameni ar respinge, ei înșiși, mutilarea țării lor. „Țara moților”, așa se chema impresionantul documentar despre Apuseni, al lui Paul Călinescu, premiat, în 1939, la Veneția… Dacă vrei să salvezi ce e frumos în țara ta, nu înseamnă că ești pășunist, nu înseamnă că ești eco-anarhist, nu înseamnă că vrei să vezi Apusenii plini de „Fefelegi” și de ciobani Ghiță care caută o rețea de socializare în pustie, nu înseamnă nici că vrei să reduci România la o „grădină botanică” (deși, la rigoare, e de preferat să fii sărac într-o grădină botanică, decît sărac într-un mediu toxic)! Nu înseamnă că nu ți-ai dori o țară civilizată, cu industrii puternice, nu înseamnă că nu întorci capul de cîte ori treci, de pildă, prin Drumul Taberei, pe lîngă un maidan de pe care tot niște „investitori” au ras Tricodava, cîndva o fabrică faimoasă, sau că nu ți se strînge inima cînd vezi, la televizor, dinamitarea unui furnal de uzină părăsită… Pentru că toate au însemnat oameni, ani, viață, sacrificii, pe altarul unei false industrializări; toate sunt ca un spectru al Eșecului, care nu ne dă pace…

Să compari Roșia Montană, acest proiect industrial faraonic, care riscă să ne urîțească și să ne îmbolnăvească Transilvania, cu succesul autohton al unei celebre uzine de automobile, e aberant! Să spui că un refuz al acestei investiții e un semnal negativ pentru investitori, e la fel de aberant. Investitorii nu sunt niște sperioase domnișoare de pension; Dumnezeul lor e unul singur: Profitul. Faptul că România refuză să-și desfigureze o zonă istorică, cu cea mai veche atestare documentară, faptul că refuză să înlocuiască un paradis natural cu acea baltă cianurată mai mare decît Monaco, nu ar pune pe nimeni pe fugă, dimpotrivă! Ceea ce contează mai mult, pentru investitori, e să fim o țară corectă, fără șpagă, fără loc fruntaș în topul comisioanelor ilicite, și cu o legislație coerentă. Iar uneori, pentru „imaginea României”, e mult mai important un rest de demnitate, decît gramele de aur pe cap de locuitor!

Am auzit și văzut, la televizor, reprezentanți RMGC, ca niște mutanți ai patriotismului, cu figuri inocente și cu un discurs obsesiv, gen „bun pentru România”; dar cînd vine vorba de slalomul printre ilegalități, cu care a început ceea ce s-ar putea chema „lungul drum al Roșiei către moarte”, „șeful” îl ia în brațe pe „eu sunt mic nu știu nimic”, eu sunt „nou”, eu sunt venit „după”!

Un impact economic minor și tranzitoriu nu justifică, în nici un fel, desfigurarea feței României, cu grave consecințe asupra „subconștientului nostru colectiv”. Pentru că una e să știi că ai o țară cu frumoșii Apuseni care ascund o comoară, la care poate vei ajunge o dată (va veni și timpul să o accesăm, dar nu așa și nu acum, ci mai inteligent, mai sofisticat, mai puțin invaziv și mai profitabil pentru economia națională), și alta e să știi că avem acolo, vorba lui Daneliuc, într-un interviu, O BALTĂ! Doar că, spre deosebire de Daneliuc, și în ciuda tuturor aparențelor, eu nu cred că „preocuparea principală a românului e grătarul cu mici”! Și cred că toți acești politicieni, parcă ieșiți din mantaua unui Ed Wood al marilor dezastre, se joacă, de fapt, cu focul; din inconștiență sau respectînd savante strategii de manipulare a mulțimii, ei subestimează ceea ce se cheamă iubirea pentru Transilvania!

Pentru că una e să desfășori un asemenea șantier în deșertul australian, sau lîngă Polul Nord, sau în fundul Africii, și cu totul altceva e să-l trîntești în inima istorică a unei țări, cu consecințe dezastruoase pentru întreaga zonă. Am făcut ocolul lumii, dar nicăieri n-am văzut să se laude cineva cu vreun lac cianurat, nici cu gropi de gunoi performante! (pentru asta ar fi trebuit să fac excursia organizată pentru anumiți ziariști, de RMGC, în Noua Zeelandă!). Oricît de modernă sau de cochetă ar fi o exploatare industrială, rezultatul e unul singur: urît!

Își poate imagina, cineva, un asemenea proiect industrial devastator, pe valea Loirei, sau în Toscana? „Apusenii sunt mai frumoși decît Toscana”, am citit într-un articol al unui turist britanic, șocat că o exploatare industrială vrea să-i distrugă (dacă n-o fi fost un agent sorosian, plătit gras ca să ne împedice să prosperăm)!

Am văzut și că există avocați ai diavolului, care se dau de ceasul morții, cum o să plătim noi sume uriașe RMGC-ului! Nici o instanță de pe glob nu ar putea acuza o țară pentru că își apără identitatea și avuția națională. Dimpotrivă, populația României ar putea cere daune morale, pentru că a fost dezinformată și tocată publicitar agresiv, în tot acest timp! Posibilelor „presiuni politice transoceanice”, în favoarea acestui proiect economic de proporții monstruoase, dar deosebit de interesant pentru conturile unora, li s-ar putea răspunde, „Vade retro!”, în afaceri se mai și pierde! Ar putea fi invocat și scandalul recent, pornit de la Washington, dar cu ecouri în întreaga Americă, percutat și la Casa Albă, legat de o serie de morminte de eroi, găsite în neregulă, în Cimitirul Arlington! Or, proiectul RMGC ne dărîmă biserici și ne distruge cimitire, lăsînd în urmă un Lac Mort mai mare și decît Central Park! (Vorba unui umorist, ne-eco-anarhist, „Munții noștri aur poartă, să nu-i facem Mare Moartă!”)… Apropo, Central Park e vizitat, anual, de 25 de milioane de turiști. Cîți turiști ar mai fi amatori să viziteze Apusenii, cu o zonă toxică, secătuită, și cu un Lac Mort băltind amenințător, apărat, ni se spune, de „cel mai sigur baraj din lume”, care „zice mamă, zice tată, zice țară adorată”? Am mai auzit și varianta vitează că, în cazul exploatării, statul nostru va controla atent tot ce se va găsi acolo… In orice afacere, patronul, cel care dă banii, e cel care deține controlul, restul e pură fantezie; e greu de imaginat cum un stat care n-a reușit să controleze nici măcar legalitatea unor contracte, va reuși să controleze compoziția fină a unor minereuri. Am mai auzit și varianta că „aurul va rămîne acasă”: deci le asigurăm investitorilor și vînzarea mărfii, iar noi ne cumpărăm propriul aur – asta da afacere! Am mai auzit și asigurări politicianiste că proiectul actual e unul nou, care nu seamănă cu cel vechi, și am auzit mai ales că „vom renegocia”! Domnilor și doamnelor, nu mai negociați și renegociați degeaba! Inima României nu e negociabilă!

Într-adevăr, trebuie să ai o inimă de plumb, și un nume predestinat, PLUMB, ca să poți vorbi, și încă în calitate de „ministru al mediului”, e drept, cu o limbă de lemn, despre „maximizarea beneficiilor de mediu aduse de proiectul RMGC”!!! Principalul beneficiu fiind, desigur, acel imens iaz (nu iad?) de decantare, „reecologizat”, care va aduna tot gunoiul (gestiunea reziduurilor miniere, dacă preferați). Tot prin absurd: dacă acel gunoi nu e toxic, așa cum ni se spune, atunci el ar putea fi deversat în Marea Neagră? Sau, tot prin absurd, dacă ar fi încărcat în sute de mii de containere, ar exista un loc de pe lumea asta care ar primi acel gunoi prietenos? Și dacă da, cît ar costa ca să-l primească? Nu cumva ar fi mult mai mult decît firfiricii-mizilic cîștigați din toată afacerea?

Am dat clik pe „Auri sacra fames” (e de prisos să mai spun că și aici a apărut, zbang!, „Spune DA mineritului”!), „blestemata foame de aur, la cîte ticăloșii nu i-ai împins tu pe oameni”, de la Vergiliu încoace… Stupefiant e că, de azi-mîine două decenii, această „corporație”, investind masiv în publicitate și în teatrul de amatori local, miluind în dreapta și-n stînga, avansează ca un tanc pus pe pilot automat, implacabil, centimetru cu centimetru, în ciuda întregii agitații și a tuturor „plîngerilor” din jur! Cred că așa au venit multe catastrofe în istorie. O temă care s-ar putea discuta ar fi adaptarea la actualitate a conceptului de „crimă împotriva umanității”… Natura înseamnă Viață, natura nu are glas ca să se apere singură, natura are, și în secolul nostru, misterul și imprevizibilul ei. Există situații în care natura a fost distrusă, dar în beneficiul oamenilor, pentru mii de ani. În cazul Rosia Montană e vorba de o agresiune violentă și masivă, pe termen scurt, și care ne lasă, pentru mii de ani, cu un lac cianurat, stresant pentru o întreagă populație civilă din zonă, care e pusă în pericol, în urma unor acte fie inițiate, fie încurajate, fie doar tolerate de autorități…

Un mare scriitor, Camus, spunea: „Singura solidaritate umană indiscutabilă e solidaritatea în fața morții”. Ca o solidaritate în fața morții se explică faptul că protestele împotriva distrugerii Apusenilor au reunit români și unguri, tineri și bătrîni, hipsteri și preoți, de toate confesiunile, fotbaliști și academicieni… Toți nu pot decît să spere că votul din Parlament va fi unul deschis, la vedere, nominal; corect ar fi ca fiecare votant să-și asume, în fața națiunii și a istoriei, responsabilitatea opțiunii sale, ca să nu existe sentimentul difuz și apăsător că „toată lumea e de vină”. Am auzit și varianta că „dacă votul e politic, proiectul nu va trece”. Cred că e exact invers.

Oricum, în momentul votului, fiecare parlamentar să-și imagineze cum s-ar simți dacă, în viitor, ar fi obligat de viață (sau pe viață) să-și ducă zilele în localitatea numită Piatra Albă (creație RMGC), pe malul Lacului-Mort-mai-mare-decît Monaco, și să respire praful ridicat de vînt de pe întinderile de piatră golașă… Și totul, străjuit de o pancartă, pe care să fie scris, negru pe alb, sau gri pe gri: „AICI A FOST AURUL DUMNEAVOASTRĂ! NOROC BUN!”

…Iată de ce, așadar, solicit CNA-ului să stopeze orice publicitate comercială pe marginea acestui subiect dureros. Sau să impună mesajul corect, cum ar fi: Spune Da locurilor de muncă la Roșia Montană, dar spune NU unui lac otrăvit mai mare decît Monaco! Spune Da mineritului modern în Apuseni, dar spune NU unui proiect industrial de suprafață, cu efect distrugător!…

Cu tristețe și cu speranță, Eugenia Vodă